Confluenţe Literare : ION C. GOCIU - CANAL DE AUTOR

Confluenţe Literare : ION C. GOCIU - CANAL DE AUTOR: Confluente Literare

   
Mai poftim pe la noi

Cadrele și trupa se obișnuiseră cu viața din Economia Națională.[1]
Existența și moralul  detașaților intrase
în normalitate. În localitățile unde erau mutați, chiar dacă aveau multe
inconveniente de confort, se construiseră în grabă barăci, blocuri din
prefabricate, unde aceștia primiseră câte o garsonieră sau un apartament ce le
asigurau condiții de trai modeste.

Comandamentul Brigăzii care 
subordona Batalioanele de lucrări miniere își avea sediul dispus în
barăcile instalate pe spațiul comunei Vârț care fusese demolată și locuitorii
ei fuseseră mutați pe lângă alte comune din apropiere. Poziția era
centrală   față de unitățile subordonate.
Majoritatea cadrelor din conducerea acestei Mari Unități domiciliau în orașul
Rovinari, iar localnicii în Târgu Jiu și împrejurimi.

Aproape în fiecare zi, mai puțin când aveau ședințe de pregătire politică,
bilanțuri și alte activități de birou stringente la Comandament, locțiitorii și
o parte din subordonații lor se deplasau, prin rotație, în control  la unitățile subordonate. Pentru aceasta, pe
lângă numărul mare de autovehicule, de toate capacitățile și destinațiile de folosire,
Brigada avea și un microbuz în care urcau de preferință locțiitorii
comandantului care erau de toate specialitățile. Mulți dintre aceștia lucraseră
și la drumul Transfăgărășan, unde se încununaseră de succes. Fie iarnă, fie
vară, prezența lor la locul de producție devenise o rutină, fiind aproape
nelipsiți.

Pentru a înțelege viața muncitorilor minieri,  condițiile de lucru și echipare (pentru
militari), de la pregătirea și verificarea intrării în șut, până la terminarea
lucrului, din infernul întunecat/prăfuit 
al existenței, locțiitorul pentru servicii care n-avea treabă cu realizarea
planului de producție – a se citi tone de cărbune – a intrat de mai multe
ori  în  
subteranul minelor și al carierelor de suprafață.

*

În anul acela primăvara venise mai timpuriu și pădurea de pe dealul
Șomaneștilor înverzise. Corcodușii și merii de pe la porți și de prin curțile
sătenilor erau îmbrăcați în mantia 
florilor albe/rozarii, parfumând cu polenul lor aerul satelor care
scăpaseră de năpasta iernii și a excavatoarelor demolatoare, le dădeau aspectul
unor imense păpădii.

 Gospodarii rămași acasă trebăluiau
prin grădini adunând gunoaiele netrebuincioase pentru a le arde, a săpa terenul  și netezind pământul reavăn. Din lighene
învechite, cu emailul sărit, dar păstrate prin cotloane, umplute cu arpagic și
grăunți de usturoi, pa care le înfigeau în solul straturilor bine mărunțițe.  Pe la porți, în zona de siguranță a zonei, în
țarcuri făcute din plasă de sârmă, gâștele erau scoase din curți cu bobocii
abia ieșiți din ouă. Erau ființe blânde și ascultătoare la găgănitul de
avertizare a unui pericol iminent. Strânși tâlvură în jurul celei care i-a adus
pe lume, încercau să ciugulească firicelele de iarbă abia încolțite care se
opuneau cu îndârjire, nelăsându-se smulse cu ușurință. Codrul de fagi și goruni
înverziți răsuna de cântecul al cucilor, turturelelor și pupezelor care, prin
glasul lor își ademeneau partenerii în vederea împerecherii. Priveliștea era
încântătoare și pe lângă treburile de serviciu pe care le aveau, ofițerii
eșalonului superior profitau și de desfătarea sufletească de care beneficiau.

*

Se împământenise obiceiul ca după controlul efectuat și măsurile stabilite,
subordonatul inspectat să-și invite șeful în biroul său, la o cafeluță.  Toate compartimentele aveau angajate femei
contabile, soții de cadre veniți din lumea albă. În aceste împrejurări ele erau
responsabile cu acest protocol și șefii veniți în control, la începutul sau la
terminarea misiunii, automat erau serviți cu o cafea, făcută pe loc, într-un
ibric cu apa fiartă de un termoplonjon.

De câte ori mergea la această unitate în control,  locțiitorul pentru servicii, primea cafeaua
oferită de la doamna  Măndița, o
moldoveancă absolventă de școală medie financiară, din Iași, orașul în care se
născuse. În unitate era contabila serviciului echipament. Soție afectuoasă și bine
educată  își urmase soțul, subofițer
comandant de pluton, detașat  ca toți
ceilalți. Zilnic, conform programului, 
acesta era plecat, în cariere cu soldații ce aveau misiunea de a
supraveghea benzile ce transportau, după caz, cărbunele sau sterilul. Era o
familie unită, aveau un copil de nouă ani, elev în casa a III-a  primară. Locuiau în blocul de lângă unitate,
iar școala unde copilul o frecventa, o clădire de patrimoniu construită din
vremea lui Dincă Schileru, era vis a vis de locuința/apartament ce le fusese
repartizat.

 Pe lângă solda lui și salariul ei,
la care se adăugau sporurile de șantier, le asigura prosperitatea și Măndița cu
soțul și copilul ei se considerau o familie împlinită.. La Iași unde își aveau
părinții, fiind departe, plecau numai în concediu.

 *

Cum au intrat în comandament, poate i-a văzut prin geamul ferestrei, n-au
apucat bine să se așeze pe scaunele din birou 
și  Măndița s-a prezentat cu un
platou de inox stălucitor și înflorat prin scrijelare, pe care așezașe  două cești din porțelan chinezesc cu
farfurioare și servețele colorate, pline cu cafea bogată în caimac.

- Bună ziua, domnule colonel (șefului venit în control totdeauna i se
adresa cu domnule, nu cu tovarășe?) și bine ați mai venit pe la noi!

  …Potrivind platoul la distanțe
egale în fața lor, de fiecare dată pentru un moment ezita să se retragă,
așteptând replica laudativă. 

- Sărut mâna doamnă! i-a răspuns colonelul cu privirea ațintită în ochii ei
captivanți. Ce mai faceți că nu v-am văzut, …uite că nici nu știu de când!

- Păi dacă ne ocoliți și nu mai vreți să ne vizitați! Da’ nu-i căderea mea
să vă întreb! …Dumneavoastră aveți în subordine serviciile din șase unități și
sunt  multe  locuri de controlat!

Glasul dulce, moldovenesc, al femeii din fața lui îl cucerise ca-n
totdeauna și de data aceasta. Era fermecător și păstra autenticitatea
limbajului scriitorilor moldoveni, Vasile Alecsandri, Ion Creangă și al lui
Mihail Sadoveanu pe care l-a auzit de-atâtea ori la radio. La rândul ei,
privindu-l provocator și cu afecțiune, femeia rămăsese pironită în fața
lui,  parcă ar fi vrut să mai discute și
altceva. De fiecare dată când mergea în acea unitate, Măndița (că acesta îi era
prenumele) era impecabil îmbrăcată. Ținuta ei, costume taior din stofe fine și
rochii din mătase sau stambe diafane, suficient de decoltate pentru a-i fi
admirat șiragul de perle, purtate corespunzător vremii de afară, lucru ce
demonstra că are o garderobă bogată. Tenul brunet împodobit  cu ochii verzi. Fața ovală, încadrată de un
păr negru tăciune, îl purta strâns cu o panglică de catifea sau pânză mai
groasă de mătase naturală, colorată și asortată cu ținuta. Aceasta și-o impunea
pentru a-i scoate în evidență cerceii, două tortițe din aur și un bob de
ametist. Torsul era suficient de plinuț, iar azi pieptul provocator era ascuns
discret sub bluza albă din satin. Buzele îi erau senzuale și totdeauna
acoperite cu un ruj sidefiu. Palmele aveau degete lungi cu unghii îngrijite și
lăcuite cu oje străvezie. Nimic strident.

Vă doresc poftă bună! …și, ca șefii să-și soarbă liniștiți cafelele, dădu
semne de retragere.   Fără să se
răsucească, părăsi biroul ieșind pe ușă cu spatele înainte.

- Petrică! i se adresă șeful pe un ton jovial subalternului.   Petrică avea grad de maior, dar șeful său
copleșit de atmosfera creată, îl cadorisi cu un apelativ intin, folosind
prenumele  la persoana întâia singular,
cum n-o mai făcuse până acum. …Unde ai găsit pe doamna asta atât de drăguță și
cultivată?

- La înființarea unității – răspunse subordonatul - când au venit în
această unitate, aveam nevoie de contabili, salariați civili. Din câte știu,
s-a dus singură la comandant și i-a spus că vrea să lucreze la mine la
serviciul echipament, cum a lucrat și la unitatea de la Iași. A doua zi am
găsit-o în biroul acela împreună cu șeful de depozit, croitorul și cizmarul.
Așa a fost!...

- Fii atent la mine ce-ți spun: Să nu-ți fure asta mințile! Moldovencele
sunt tare focoase și dai de dracu’.  Pați ca Popescu care a ajuns la Canal!!

- Tovarășe colonel,  eu sunt om cu
capul pe umeri și nu mă încurc cu o subordonată măritată cu un cadru militar în
această unitate și mamă a unui copil. Chiar dacă mi-aș ieși din minți și aș
dori-o, unde s-o duc să facem dragoste? Aici la bloc unde locuiește te văd
toate soțiile care stau acasă, iar la mine , în oraș, aș fi de pomina lumii,
dacă s-ar afla!

- Petrică, zisei și eu așa ca să 
discutăm și altceva în afară de chestiunele de serviciu, îi răspunse
șeful.  Furturile de echipament pe care
voi îl gestionați prin plutonierii de companii e strigător la cer. Pe unde merg
observ că toți bărbații civili din comună poartă bluze, pantaloni și bocanci
militare. Dacă le mai dați și grade pentru epoleți sunteți gata cu încă o
unitate!... Faceți încă o brigadă bine echipată, că hainele de pe ei sunt noi.

Timpul se scursese cu repeziciune. Discutaseră despre toate și când șeful
se pregătea de plecare, în ușe se auzi un ciocănit ușor, parcă să nu deranjeze.

- Am venit să vă zic: să vă fie de bine! și să vă invit moldovinește:  mai poftim pe la noi!

- Doamnă Măndița, cafeaua a fost excelentă! Se vede mâna de persoană
pricepută în treburi protocolare. Când or veni în inspecție de la Direcție, ați
vrea să veniți la popota de la brigadă să le supravegheați pe angajatele de
acolo care, încă nu-s formate?

… În ușe se auzi un ciocănit puternic, grăbit și fără a aștepta confirmarea
de intrare, ușa a fost deschisă cu violență de casierița unității care
intempestiv s-a adresat șefului venit în control:

- Tovarășe colonel, vă rog să-i dați voie Măndiței să meargă până la poarta
unității că o caută cineva și dorește să-i spună ceva foarte urgent!

A închis ușa și a plecat.

Oarecum îngândurată de această veste ce prevestea ceva neplăcut, contabila
Măndița a luat cu grijă de pe birou tava cu ceștile de cafea și  cu un zâmbet șters, cu gândul la „ce s-o fi
întâmplat!” de este chemată așa urgent la poarta unității, a făcut încă odată
invitaţia: „Domnule colonel să vă fie de bine și vă rugăm să mai poftim pe la
noi!„  …și a ieșit repede din birou.

Între șef și subordonat nu se terminaseră discuțiile despre furtul de
echipament, când din nou cineva ciocănește în ușe. Albă la față, năvăli în
încăpere Lenuța, asistenta  de la
infirmeria unității, care, plângând, se sfârșea de durere, li se adresă
amândurora:

- Auzirăți că pe copilul Măndiței îl călcă o autobasculantă, în fața
școlii!?   Și jelind 
de răsuna comandamentul ieși în curtea unității, unde soldații schimbul
doi și trei, prezenți în cazarmă la odihnă precum și întreg personalul unității,
fără altă comandă, umpluseră platoul de adunare[2].

  _________

---

[1]În bazinele carbonifere ale Gorjului fuseseră detașate
din toată țara, efective militare organizate într-o Brigadă, pe șase
batalioane, ce depășeau 6000 de oameni. Cadrele: ofițeri, maiștrii militari și
subofițeri și salariați civili, erau peste 600 de suflete la care, pentru mulți
dintre ei se adăugau soțiile și copiii.

[2] 

Din acel moment Măndița n-a mai apărut în
unitate.  Împreună cu soțul au plecat la
Iași să  înmormânteze rămășițile fiul
zdrobit, iar în toamna acelui an  și el a
fost mutat din unitate.