23 Noiembrie 2012
Afişări: 127
Ion C. Gociu
Când starostele
Gheorghe, uşurat de o parte din avere, s-a întors să se ocupe de căruţă şi
catâri, să-i suie pe şlep, Mariţa a plecat după jandarmul gradat, pe post de
supraveghetor, şi a fost dusă într-o cabină de dormit din pântecul şlepului, ca
să-i stabilească comandantul identitatea.
- Auzi, fato? i-a zis gradatul pe
drum. Trebuie să fii căutată în gură şi, după numărul de dinţi crescuţi, îţi
stabilim vârsta. După cum arăţi, nu te crede nimeni că ai numai 12 ani! Mergând
pe lângă ea, jandarmul îi zise încet să nu mai audă şi alţii ce spune el:
-
Este… că nu eşti ţigancă? Noi am avut o informaţie că din trenul de Iaşi, care
a staţionat în gara Ciulniţa, ar fi fost văzută o fetișcană care a coborât şi
s-a ascuns printre vagoane, dar nu am căutat-o …că aşa am hotărât eu! Când a
mai auzit şi aceste vorbe, Mariţei, de spaimele trăite până atunci, i s-a pus o
negură înaintea ochilor. Norocul ei cu spaţiul scurt, că apucaseră să coboare
scara în cală. În timp ce deschidea o uşă, jandarmul îi vorbea domol, cu calm şi
îngăduinţă, s-o liniştească. Nu mai avea faţa aia încruntată, cu ochii sticloşi
când se uita la oamenii de pe cheiul portului. Amândoi intrară într-o cameră cu
pat. Mai întâi el. Pe pereţii acestei cabine unde locuia supraveghetorul,
alături de tablourile înrămate ale Mareşalului Antonescu şi Fuhrerului Hitler,
Mariţa mai văzu şi alte poze colorate decupate de prin reviste, cu femei goale
care se făleau cu ţâţele dolofane şi sexul încadrat de părul puberal, bine
conturat şi în diferite poziţii, ca figurile să fie cât mai atrăgătoare.
- Domnule jăndar, mi-a venit ameţeală şi simt că nu mă ţin ţârloaiele! N-am aer şi-mi vine să cad din picioare, se jelui Mariţa bărbatului care devenise parcă mai îngăduitor.
- Domnule jăndar, mi-a venit ameţeală şi simt că nu mă ţin ţârloaiele! N-am aer şi-mi vine să cad din picioare, se jelui Mariţa bărbatului care devenise parcă mai îngăduitor.
-
Nu-ţi face griji, că-ţi va fi bine şi vei avea numai de câştigat. De asta, te
asigur eu! Bea din cana asta, să te linişteşti! Şi-i întinse o cană mare,
emailată. Nu te îmbată, dar te răcoreşte.
- ??
-
Spune drept, câţi ani ai şi de unde vii? Vorbeşte-mi pe ţigăneşte ce zic eu:
Domnule plutonier, mă cheamă (cum te cheamă) şi am venit la şatră (de unde ai
venit).
Un
plâns dezlănţuit cuprinse trupul copilei, care vibra din toate încheieturile.
Se vedea pusă la zid, cu mâinile legate la spate, în faţă cu o grupă de soldaţi
care o ţinteau cu figuri bestiale, având puştile întinse spre ea în aşteptarea
comenzii năucitoare …„Foooc!” Apoi se văzu moartă, într-o baltă de sânge, cu
pieptul perforat de gloanţe şi pe ei, pe jandarmi, prinzând-o cu laţ de un
picior, încă nerăcită, târând-o prin praf şi pietriş până la marginea unei
gropi, în care era împinsă cu bocancii, peste un morman de alţi morţi.
- Hai,
linişteşte-te! Că, dacă eşti ascultătoare, nu numai că nu paţi nimic, dar o
să-ţi fie şi bine! Eu urc pe punte şi tu stai aici până vin. Pe uşa aceasta,
şi-i arătă o nişă, intri într-o baie cu duş. Nu-i apă încălzită la foc, dar
este destul de caldă şi numai bună de spălat. Acolo găseşti săpun de-ăl parfumat,
prosop şi odicolon. Fă-te curată peste tot, că într-o oră vin să mâncăm. Să
nu-ţi faci gânduri negre, că eu sunt om cu suflet… şi-mi place de tine! Ieşi,
plecând la treaba lui.(Va urma) I.C.Gociu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu