Revista Vatra veche nr. 9/ 2013 (P.55)
Starea prozei
CUM MAI TRECE TIMPUL
În foișorul din grădina casei, înconjurat de ronduri
cu trandafiri și flori, Violeta citea pentru ultima oară lucrarea de
licență, înainte de a fi dactilografiată. Iedera adusă și plantată pe lângă
chioșc îl cuprinsese într-o vegetație perenă, creând adevărate ghirlande de
verdeață, care împiedecau razele solare să încălzească excesiv locul.
Se simțea împlinită. La serviciu, activitatea se
desfășura cu rezultate bune. Acum, beneficia de zece zile de concediu pentru
licența mult dorită. Se ridicase la nivelul dorit încă din liceu și considera că-l merită. Era fericită.
Dar, fiindcă întotdeauna mai există și un dar, mai
avea un of… care o apăsa și o durea. Cu Ionel nu se mai întâlnise de un an,
fiindcă el terminase și primise diploma
de licență. Cu câtă plăcere participase și ea, ca invitată la acel eveniment!
În amfiteatru facultății, în fața juriului și a unui
numeros public, Ionel i s-a părut magnific. Disertația lui a cucerit auditoriul
avizat și lucrarea i-a fost răsplătită cu calificativul maxim.
Atunci, își
promiseseră să se revadă măcar de două ori pe an, dar au apărut situații
neprevăzute. Și el era căsătorit și avusese mai multe necazuri în familie.
Soția lui, o doamnă distinsă, licențiată în finanțe, pe care o iubea mult,
fusese operată de hernie de disc și, după o lungă suferință, se afla, temporar,
la pensie pe caz de boală. De aceea fusese absentă la expunerea lucrării lui
și, astfel, fără nici o grijă, mersese Violeta.
Doar de la
serviciu, din când în când și codificat, mai vorbeau la telefon. Atât le rămăsese în ultima
perioadă.
Simțea că dragostea ei întinsă pe patru ani ajunsese
la punctul terminus, dar fără să se stingă.
Acum, la încheiere, aștepta să primească de la el un răspuns: „Dacă
poate să vină măcar la agapa de după
susținerea a exmenului ei de licență”…
Într-un
asemenea moment, fără el, s-ar fi simțit singură și tristă. George s-a
justificat că nu poate să vină… „fiindcă în luna aceasta se face analiza
semestrială a îndeplinirii planului la
extracția de cărbune la cele două
combinate.”
Absența lui George de la acest moment n-o deranja,
dar, ca femeie în această postură, simțea mai mult ca oricând nevoia prezenței
unui bărbat protector și acum dorea să-l
aibă acolo pe Ionel. Cu el începuse acest urcuș încă de la primul examen, când
uitându-se în ochii ei i-a cuprins mâinile care-i tremurau și i-a transmis
curajul și puterea înfruntării! Cu el vrea să sărbătorească acest moment atât
de frumoas al vieții, după atâtea eforturi, dar și sentimente de dragoste,
devenite uneori mai mult decât
adolescentine. În pandantivul agățat pe lănțișotul de la gât – ca să-i
poarte noroc - a introdus de seara
fotogafia lui Ionel.
De ce i-a fost frică n-a scăpat. Ionel n-a venit, deși
îi promisese.
- „Mi-am cumpărat o Dacie în rate și vreau s-o
vezi și să te plimb cu ea!”
Acestea au fost
ultimele cuvinte spuse de el, când au vorbit ultima oară
despre întâlnire din preziua plecării ei
de acasă.
Nu putea înțelege
motivul absenței lui, care trebuia să fi fost foarte serios, altfel o anunța anticipat. Ea reținuse locuri de cazare pentru amândoi
și l-a așteptat toată seara. Simțea telepatic că un ceva era în neregulă și
acest lucru o întrista până la disperare. Toată noaptea s-a zvârcolit în pat, a transpirat intens și
s-a trezit din somn cu un junghi în piept, dar nu acesta o îngrijora.
…În același amfiteatru, când i-a venit rândul să-și prezinte
lucrarea de diplomă, simțea că nu-i în stare să se concentreze, motiv pentru
care a cerut președintelui comisiei, permisiunea să fie lăsată mai la urmă.
Fața îi era aprinsă și o transpirație rece îi curgea pe șira spinării. Și acum
ca de obicei, în amfiteatru erau distinse persoane - soți, soții sau prieteni –
venite ca, prin prezență, să-i
încurajeze pe cei dragi.
După ce a primit încuviințarea de la comisie și sfatul
prietenesc să stea pe scaun, ca să se liniștească, a plecat printre rândurile de bănci, urcând cu greu gradenile spre partea din
spate a amfiteatrului. La un moment dat,
simți că încăperea se întunecă și se învârte cu ea, apoi i se păru că se
dezechilibrează. Încercă să se proptească de o masă la un cap de rând…
Dintr-o dată,
se văzu într-o livadă necosită, plină cu flori de iasomie, simți cum i se arată
fantomatic Ionel, cu brațele deschise, râzând cu hohote și felicitând-o pentru
disertația ei. Simți că este cuprinsă în brațe și este strânsă așa de tare, că nu mai poate respira. Apoi pe
gură, pe față, i se păru că Ionel o sărută, o sărută, o tot sărută… și ea
plânge de bucurie.
…Deodată, se auzi un icnet urmat de un zgomot surd.
Doamnele prezente în sală începură să țipe de spaimă. Căzută cu fața în jos pe
podeaua înclinată, Violeta părea că se relaxează, lichidul arămiu i se scurge
șerpuind lin pe treptele din lemnul de
stejar lustruit, trupul ei făcu
spasmodic vreo trei-patru convulsii și inima i-a încetat să mai bată.
Murise…
*
Coincidențe?!...
Ziarele cotidiene din două orașe ale țării, unul transilvan și altul oltean, în aceeași săptămână
și-n aceeași zi, anunțau independent unul de celălalt:
„Soția,
Paulica, și copiii minori, Ioana și Vasile, zdrobiți de durere, anunță moartea
stupidă în accident rutier a lui Ionel Pop,
om de o înaltă probitate morală, cunoscut funcționar la Banca de
investiții din orașul nostru. Înmormântarea are loc la Cimitirul Ortodox, în
data de 13 august orele 13.30. Dumnezeu să-l odihnească!..”
În celălalt jurnal, ferparul era încadrat într-un
chenar negru șerpuitor:
„Inginerul
Gheorghe Neșu, înmărmurit de durere,
anunță rudelor și prietenilor, despre moartea subită a scumpei și
neprețuitei sale tovarășe de viață , Violeta Neșu, survenită ca urmare a unui infarct
miocardic, petrecut în timpul susținerii
examenului de licență.
Înmormântarea are loc la Cimitirul orașului Sfântul
Ioan Gură de Aur, pe data 13 august,
începând cu orele 14.00 . Lacrimi și flori!”
ION C. GOCIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu