O LECŢIE DE VIAŢĂ SAU POST
SCRIPTUM LA O LECTURĂ
Am
parcurs, pe nerăsuflate, cum zice omul flămând
de lecturarea paginilor unui roman sau
nuvelă, cuprinsul acestei miraculoase realizări. Domnilor... Domnilor Nelly şi Ion C. Gociu, m-aţi
bulversat, realmente! Prea multe motive de a zâmbi, nu am găsit în ce aţi
aşezat între coperţile acestui...bestseller, acestei capodopere, fără nicio
exagerare! Minunat, extraordinar!! Bravo, felicitări şi Dumnezeu să vă
ocrotească! O spun chiar dacă, nu m-am putut abţine să scap lacrimi, şi nu o
dată, de despovărare, regăsindu-mă, nu de puţine ori, în anumite ipostaze ale celor consemnate
în minunatele pagini. Ca nepot de...chiabur, de puţin am...ratat, eu, sora şi
fratele, exmatricularea din liceu, în 1962,
pentru că tata, ginere de chiabur, refuza să se treacă, de bunăvoie şi nesilit
de nimeni (prin nimeni înţelegându-se, ştim noi ce, adică gazurile ruseşti,
miliţienii, securiştii şi câinii special dresaţi), în gospodăria agricolă
colectivă!!. Până la urmă, neavând nicio şansă (noroc cu bunicul as. chiaburul
Dobrescu, tatăl mamei, care a reuşit să-l convingă pe tata că va rămâne şi fără
pământ, şi fără boi şi vaci şi fără serviciu, şi-şi va nenoroci şi copiii), a păţit la fel ca învăţătorul Găvănescu. Nici nu mai vreau să-mi amintesc, prin câte am
trecut, eu şi ceilalţi membri ai
familiei.
Formidabilă
descriere a unui trecut generat de bestiile cu chip de om, de analfabeţii
vremii. Din păcate, iată, istoria este-n prag de a se repeta.
Domnilor,
MAGNA CUM LAUDE!!
DE LUAT AMINTE
(post
scriptum, la cartea COPILUL NEDORIT)
Frumoasă carte, bine scrisă, în dulcea limbă
românească,
Ce bine-ar fi, să
faci cumva, ca foarte mulţi să te citească!
Aşa hrisov, cu-atâta miez, cu unduirea sa uşoară,
Ce bine-ar fi, dar cui să-i spui, predat să fie în
şcoală.
Atâţi din cei pătrunşi în clasă, tentaţi să urce
între glorii,
De-ar vrea s-o facă-ar învăţa, ce-ascund a vremilor
istorii!...
Ce-nseamnă viaţa şi neviaţa, ce-amar ascunde
împlinirea,
Ce-nseamnă lupta cu nebunii, şi cât de scurtă-i
fericirea...
Cinstire, minunată carte, acelor trudnici ce te-au
scris,
Şi ţi-au sădit între coperţi, şi-un pic de Iad şi
Paradis!
Şi ar mai fi ceva de spus, de aste blestemate
vremuri,
Ceva, iubite necăjit, ce-ţi dă motiv să te
cutremuri:
Cât timp lectura-i o povară, pentru acei ce-i dau cu
flit,
Ajuns-a cartea să devină, copil bastard şi nedorit!
Iar personajul din poveste, când vrei norocul să-l
alungi,
Ne-aduce-aminte-o vorbă veche: ” nu ştii pe mâna cui
ajungi”!
Geo Filiş Tg-Jiu
22.06.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu